UDMR intră la guvernare ca să „nu se chinuiască echipa Ponta”

UDMR intră la guvernare ca să nu se chinuiască echipa Ponta
Publicat: 01/03/2014, 17:35
Actualizat: 28/09/2018, 13:18

Fostul președinte UDMR Marko Bela a declarat, sâmbătă, că ar fi „o greșeală” ca Uniunea să intre la guvernare în condiții nefavorabile și „un păcat” să nu intre la guvernare în condiții corespunzătoare, adăugând că „echipa Ponta nu trebuie lăsată să se chinuiască în continuare”.

Senatorul Marko Bela, a declarat, sâmbătă, în fața celor peste 100 de delegați la Consiliul Reprezentanților Unionali, că este pe deplin de acord cu raportul liderului formațiunii, Kelemen Hunor, și că toată lumea îi cunoaște punctul de vedere „referitor la intrarea la guvernare, în condiții potrivite”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a atras atenția că nu trebuie comisă „o greșeală” – să se intre la guvernare fără condiții sau în condiții nefavorabile – sau „un păcat” – să nu se intre la guvernare în condiții corespunzătoare.

„UDMR a dorit să apere interesele comunității maghiare întotdeauna prin asumarea răspunderii participării la guvernare. Cu anumite condiții. Noi putem comite o greșeală sau un păcat. Greșeala – să intrăm fără condiții sau în condiții nefavorabile. Păcatul – să nu intrăm la guvernare în condiții corespunzătoare. Ar trebui să ne gândim la aceste lucruri cu toții. E vorba de lucruri mai importante, specifice, care țin de minoritate, de conducerea minorității maghiare din România”, a spus Marko Bela.

Acesta a precizat că, în opinia sa, trebuie găsite soluții, astfel încât nimeni să nu fie supus la „chinuială”.

„Eu consider că în acest moment noi nu trebuie să lăsăm ca această echipă Ponta să se chinuiască în continuare fără noi, ci să creăm o situație care să nu fie chinuială nici pentru noi, nici pentru țară, să aducă rezultatele care au lipsit în ultimii doi ani”, a spus Marko Bela.

Acesta a arătat că el nu crede că ar trebui să se aștepte „vremuri mai bune”, pentru că există probleme în întreaga regiune și „nu numai România se luptă cu reorganizarea, ci întreaga zonă”.

„Ce să facem, să așteptăm vremuri mai bune? Nu vor sosi vremurile mai bune fără noi. Avem politicieni care să împingă în direcția reformelor. Avem forța a 1,3 milioane de cetățeni. Dacă putem ajunge la un consens, în probleme socio-economice, atunci trebuie să intrăm la guvernare”, a spus Marko Bela.

Senatorul a mai afirmat că împărtășește opinia potrivit căreia „nu există partid pro-maghiar în România, există interese în politica din România și altundeva”.

Marko Bela a spus că, dacă ar gândi altfel, ar spune că datorează „recunoștință veșnică” Guvernelor Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu și „Boc-Băsescu” pentru deciziile luate în favoarea maghiarimii, legate de folosirea limbii maghiare, a simbolurilor comunității, Statuia Libertății de la Arad, legi ale învățământului, primul salut adresat de 15 Martie și „restabilirea sistemului ședințelor comune româno-maghiare”.

„Dar ei ne datorează recunoștință, pentru că am pornit țara spre calea integrării EU și NATO. Intrarea s-a datorat și prezenței UDMR (în guverne – n.r.). Boc-Băsescu ne datorează recunoștință că am ținut spatele la anumite măsuri nepopulare care au salvat țara de la dezastru, în perioadă de criză. Nu e vorba de recunoștință, ci că prețuim aceste asumări, sperăm că și dânșii le apreciază. Va fi sprijin reciproc, cooperare, muncă pentru o reformă generală și ne așteptăm ca trendul antimaghiar să se oprească și să intrăm pe trendul care va duce la reglementarea relațiilor interetnice în România”, a adăugat Marko Bela.

Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) a votat, sâmbătă, la Târgu Mureș, în unanimitate, împuternicirea Consiliului Permanent al Uniunii pentru a purta negocieri privind eventuala intrare la guvernare a formațiunii.

Totodată, CRU a adoptat și o decizie referitoare la alegerile europarlamentare, fiind votată lista definitivă a UDMR pentru PE, pe care sunt 32 de nume, primele patru poziții fiind ocupate de Winkler Gyula, Sogor Csaba, Vincze Lorand și Hegedus Csilla.

Ambele decizii au fost luate „cu unanimitate”, potrivit președintelui de ședință, Peter Ferenc.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Nu te vom uita! Marea cântăreață a murit. A avut vocea de la Dumnezeu
Ceaușescu a râs în lacrimi când a auzit un banc despre el însuși. Cine a...
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită